Televizorul despre care vorbim astăzi, Philips 42PFH6109, este un gadget pe care oricine şi l-ar dori în casă. Aspectul acestuia este unul elegant, televizorul fiind unul slim, şi mai impresionează prin prezenţa funcţiei Smart şi a celei 3D, toate acestea contribuind la oferirea utilizatorului a celui mai bun divertisment. Preţul lui Philips 42PFH6109 este de numai 1.799 lei.
Aspect elegant şi dimensiuni „slim”
Desigur că aspectul este primul care ne impresionează atunci cand privim televizorul Philips 42PFH6109, marginile care înconjoară ecranul fiind foarte subţiri, astfel privirea concentrandu-se asupra diagonalei generoase. Plasticul din care este confecţionată carcasa televizorului este de bună calitate, are culoarea neagră şi este lucios. Subţirimea panoului şi eleganţa acestuia, vor face ca Philips 42PFH6109 să dea un plus de eleganţă camerei în care va fi amplasat.
Atunci cand veţi achiziţiona televizorul Philips 42PFH6109, camera preferată va fi transformată, cu siguranţă, într-o sală de cinema la domiciliu, în primul rand, datorită diagonalei mari a acestuia care măsoară 42 de inci, ceea ce în centimetri ar însemna 107. Rezolutia FullHD contribuie la redarea celor mai detaliate imagini, bucurandu-vă astfel de fiecare detaliu.
Suportul pe care se sprijină Philips 42PFH6109 are o formă interesantă şi puţin atipică, oferind o foarte mare stabilitate, dar poate fi şi uşor demontat astfel încat televizorul să fie poziţionat pe un suport de perete.
Dimensiunile lui Philips 42PFH6109 sunt (W x H x D ) fără stand: 957 x 555 x 56 mm, acesta cantărind doar 8,6 kg.
Caracteristici şi specificaţii foarte bune
Funcţia Smart a lui Philips 42PFH6109 este cea care vă oferă un divertisment de calitate, totul începand cu navigatul pe internet (acesta făcandu-se foarte lin, datorită procesorului dual core din dotare), vizionarea clipurilor FullHD, socializarea cu cei dragi, rularea anumitor aplicaţii, toate acestea din confortul propriei camere. Dacă instalaţi un mouse şi o tastatură wireless, interacţiunea cu televizorul va fi una extrem de facilă.
Partea 3D a lui Philips 42PFH6109 se adresează în special celor pasionaţi de filme dar şi celorlalţi, experienţa pe care o veţi trăi atunci cand vizionaţi un film tridimensional fiind una interesantă şi foarte plăcută, reuşind să vă transpună în mijlocul acţiunii. La achiziţionarea lui Philips 42PFH6109 veţi găsi în pachet şi 4 perechi de ochelari 3D pasivi.
Şi la partea de imagine, Philips 42PFH6109, se prezintă foarte bine, avand specificaţii precum: Pixel Plus HD, 200 Hz Perfect Motion Rate, Micro Dimming, acestea oferind imagini clare, vii şi pline de culoare, fără ca utilizatorul să piardă din detaliile care fac deliciul acţiunii filmului.
Să nu uităm de funcţia Miracast pe care ne-o ofera Philips 42PFH6109, aceasta permiţand transferul conţinutului tabletei, al smartphone-ului sau al altui dispozitiv care este certificat cu ceastă funcţie, direct pe display-ul generos de 107 cm.
Multimedia şi conectivitate
Sunetul redat de Philips 42PFH6109 este de bunăcalitate, destul de puternic, şi este redat prin intermediul a două difuzoare stereo, fiecare avand o putere de 10W. Caracteristicile speciale de sunet ale lui Philips 42PFH6109 sunt: Smart Stereo, Ambi wOOx, Natural Sound, Incredible Surround
Clear Sound, etc.
Conectarea lui Philips 42PFH6109 la internet, se face în două moduri: fie cu ajutorul mufei RJ 45, fie mai simplu, cu ajutorul modulului wireless integrat. Nu se putea să lipsească player-ul multimedia integrat, acesta suportand o gamă variată şi largă de fişiere. Deasemenea, Philips 42PFH6109 ne pune la dispoziţie şi un tuner digital, de tipul DVB-T/C.
Conectica lui Philips 42PFH6109 este foarte bună, aici găsim următoarele: o intrare SCART, o ieşire audio digitală, o intrare component, 2 intrări USB 2.0, 3 porturi HDMI şi un slot CI+.

Părere finală
Sunt convins că Philips 42PFH6109 va fi pe placul oricui îşi doreşte un televizor deştept cu funcţia 3D, care să ofere o diagonală de 107 cm cu rezoluţie FullHD, şi care să dispună de modulul wireless integrat şi de un procesor puternic dual core.
| Tip: | LED |
| Smart TV: | Smart TV 3D |
| Gama: | 2014 |
| Audio | |
| Iesire sunet (RMS): | 20 W |
| Caracteristici superioare sunet: | Smart Stereo |
| Ambi wOOx | |
| Natural Sound | |
| Incredible Surround | |
| Clear Sound | |
| Auto Volume Leveller | |
| Smart Sound | |
| Dynamic Bass Enhancement | |
| Video | |
| Diagonala ecran (cm): | 107 |
| Rezolutie: | 1920 x 1080 |
| Luminozitate: | 350 cd/mp |
| Aspect imagine: | 16:9 |
| Caracteristici superioare imagine: | Pixel Plus HD |
| 200 Hz Perfect Motion Rate | |
| Micro Dimming | |
| Tuner/Receptie/Transmisie | |
| Tuner digital: | DVB-T, DVB-C |
| Redare video: | PAL, SECAM, NTSC |
| Caracteristici speciale | |
| Player multimedia integrat: | Da |
| Conectori | |
| Conexiune retea: | Wi-Fi Integrat |
| RJ-45 | |
| Conexiuni: | HDMI |
| SCART | |
| Slot CI+ | |
| 1 x Audio in | |
| Audio L/R in | |
| Iesire audio digitala (optica): | 1 |
| Intrare USB 2.0: | 2 |
| Intrari component: | 1 |
| Intrari Scart (RGB): | 1 |
| Porturi HDMI: | 3 |
| Caracteristici generale | |
| Dimensiuni (W x H x D ) fara stand: | 957 x 555 x 56 mm |
| Dimensiuni (W x H x D) cu stand: | 957 x 616 x 213 mm |
| Putere consumata: | 41 W |
| Greutate (Kg): | 8,6 |
| Accesorii incluse: | 4 perechi de ochelari 3D pasivi |
| 2 x Baterii AA | |
| Caracteristici speciale: | HbbTV |
| Catch-up TV | |
| Netflix | |
| Spotify | |
| Online apps | |
| Online Video stores | |
| Open Internet browser | |
| Social TV: Facebook, Skype, Twitter | |
| EPG 8 zile | |
| SimplyShare | |
| MultiRoom Client and Server | |
| Wi-fi Miracast Certified | |
| Cloud Explorer | |
| Program: Pause TV, USB Recording | |
| Teletext: 1000 Hypertext | |
| Dual Core | |
| Audio Return Channel | |
| EasyLink (HDMI-CEC) |




















0 comments
Add your comment
Commenting is allowed only for registered users.